Dureri ascunse...

dureri ascunse într-o 
grotă adâncă
populată de lilieci.
speriați de lumină
zboară de-a valma
în inima ei căutând
metafora vieții.
din pereți se scurg
izvoare termale 
roșii cu parfum 
pătrunzător de acaț.
spinii lui i-au pătruns
în creier și s-au 
înfipt în toate 
mințile scoase
din balamalele
renunțării.
s-a agățat de 
tinerețea fecioarei
încercând un dans
de leoaică docilă.

Rugăciune

miluiește-mă Doamne cu
dimineți liniștite,
lasă-mi inspirația neîngrădită
în locul unde îmi 
prepar cafeaua.

aroma ei să dea viață
cuvintelor venite din
apusul de soare
ascuns de ramurile
ce ating cu iubire
iarba necosită.

dă-mi strălucirea lunii,
aprinde-o candelă
să-mi păzească visele
de ispita stelelor din
ochii luminați de iubire.

dă-mi porția de soare,
împarte-o peste toți
cu mărinimie
și alungă duhul 
tăcerilor apăsătoare.

adu-mi înserarea,
mă iartă pe mine
visătoarea ce vrea să scrie
și mă izbăvește de
neîmplinire. Amin.

Visele mele...

visele mele
mor întotdeauna.
născute pentru
suflet,
pier otrăvite
de realitate.

să nu construiești
în zadar
stăvilare
să le oprească,
lasă-le iluzia
libertății.

vor deveni
un imens 
foc de artificii,
spulberându-mă
în bucăți
mici de uitare.

N-ai știut că...

n-ai știut că
are suflet.
îl ținea 
în așteptare
la subsol.
tu ai luat-o
ca pe un 
obiect câștigat
la loterie.

hrana ei erau
cuvintele frumoase.
fără ele
devenise
obeza frustrată
ce urla de foame
în pustiul 
înțesat de lume
indiferentă.

Cântărețul anonim (pentru papu Mita)

era cântec izvorât din piele tăbăcită
învelită în haine roșii cu râuri nesfârșite.
flăcări de viață-i scăpărau ochii ce priveau
peste oamenii înlănțuiți într-o horă a veseliei.
ei nu știau că doar așa sfida
moartea ce-l curta grăbită.
i se vedeau dinții încleștați când
buzele se lipeau de fluierul ce 
umfla pielea tăbăcită
cântând la poarta raiului.

Te-aș întreba...

de ce mi-ai pus  pe
umerii plăpânzi de copil
toate durerile tale?

mi te-ai destăinuit
și ai lăsat greutatea
lor să mă îndoaie.

am devenit diformă.
cocoșată sufletește
mimând verticalitatea.

doare al naibii de tare
dar ai îmbătrânit și
te-ar durea și pe tine.

nefericirea,
gândurile,
nevoia de căldură,

visele neîmplinite,
aripile tăiate,
râsul interzis.

nu mai pot continua,
sufletul a intrat 
în comă.

a căzut într-un
hău adâncit
de nepăsare.

te-aș întreba 
de ce?
dar n-ai putea

să răspunzi.
ți-aș amărî inutil
bătrânețea.

Ține-mă...

ține-mă în 
căușul
palmelor
și atinge-mi
genele
care dor.
alintă-le
ușor.

suflă cu iubire
peste ele și
usucă urma
lacrimilor.
uită 
că am trup
și găsește-mi
sufletul rănit.

nu-l lăsa
să adoarmă.
se va pierde
între
coșmarul
vieții și
visul 
eternității.

Tablou

orizont mărginit de o șiră aplecată.

elice învârtită de un vânt pervers

ce spulberă incestuos vise adolescentine.

întrebări fără răspunsuri.

păsări ce zboară prin creier

cu aripi tăiate timpuriu

lăsând urme adânci de uitare.

Torent învolburat într-o minte 

deschisă spre un răsărit primăvăratic.

parfum de lăcrămioare înrourate cu iubire.

apus la o fereastră întunecată de o 

șiră aplecată, mult prea (a)plecată.

Fără titlu! :)

Cred că vă datorez o explicație celor care veniți cu drag pe pagina mea și așteptați cu nerăbdare un nou episod din viața lui LeiMar. Îmi pare rău că vă dezamăgesc! Am făcut greșeala de a duce povestea ei pe un site literar și de atunci totul s-a schimbat. Cei care ați cunoscut-o știți că LeiMar era doar suflet, nimeni nu a văzut-o vreodată. Își avea sufletul la vedere și punea o bucățică din el în fiecare poveste scrisă. Când pui o poveste scrisă cu suflet pentru suflete pe un site unde prima dată se observă dacă și cum au fost folosite semnele de punctuație, cât de des este repetat un cuvânt, de ce un matur scrie ca un adolescent  și multe altele, se pierde viața  din poveste. Așa a pățit LeiMar. De aceea povestea ei va rămâne aici și va încerca să reînvie. Desigur, va mai dura un timp. Până când cuvintele vor veni iar să se așeze singure, știindu-și locul în povestea ei, vă las să ascultați o melodie care mie mi-a plăcut foarte mult și sper să vă placă și vouă. Și dacă vă place cum scriu, vă invit să-mi treceți pragul casei virtuale în fiecare zi, să scriem, să citim, să vorbim ca între prieteni, de la suflet la suflet. Vă mulțumesc și vă las în compania muzicii!