Ne jucam " v-ați ascunselea" în altar
Să nu vă prindă noaptea acolo!
Au făcut cuptoare cu bucăți smulse din tine
Credeau ca vor avea pâine sfințită în fiecare zi.
Ochii sfinților au înghețat peste ani în pereții scorojiți
Ce Ană au găsit la temelie?
A rămas viu doar clopotul...
Daaannng! Daaannng!
Bate lung și rar.
A mai plecat un creștin.
"Să nu vă ascundeți în biserică!
Va cădea peste voi. "
Și iarba va fi atât de verde
Și semnul crucii pe ruinele vechi de când...?
....ești lângă mine și nu mai pleci nicicând.
Ochii Tăi și-au lăsat blândețea pe chipul
copilului speriat de altarul în ruine.
Ce sentiment
frumos am trăit când i-am văzut ochii!
- Uite
mândro! așa îi spun eu Floricăi, o fetiță de nouă anișori, un copil ignorant și
analfabet pentru că părinții ei sunt la fel, pentru că nu au o casă unde să
stea și au venit de o săptămână la noi. Când au venit erau murdari și nespălați
de aproape două luni! A trebuit să le explicăm, așa cum faci cu copilașii cei
mici, că trebuie să fii curat, să folosești apa și săpunul în fiecare zi, că nu
trebuie să țipi ca să fii auzit, că poți fi respectat dacă respecți, că nu te
ceartă nimeni fără motiv, că paltonul se poartă iarna când este frig, că atunci
când e cald te îmbraci cu haine subțiri și că aceste haine trebuie să fie
curate și să fie îmbrăcate pe un trup îmbăiat în fiecare zi . A fost greu, dar
am reușit! Florica este o fetiță frumoasă, cu o minte de copil de patru ani
într-un trup de nouă ani. Dar nu este un copil retardat, este doar un copil
needucat, un copil care nu a fost la școală, un copil care a trăit printre
animalele pe care le îngrijește tatăl ei. I-am adus niște haine pe care le-am
luat de la finuța mea. I le-am arătat, pe fiecare în parte și i-am urmărit
privirea. Mi-a fost dragă, atât de dragă încât aș fi vrut s-o strâng la piept
așa cum și-a strâns ea hăinuțele pe care i le-am adus. Avea ochii extraordinar
de frumoși!
- Vezi, Florica
, ce haine frumoase ți-a adus tanti? o întreabă mama ei. Hai să le punem în
punguță, să nu le murdărim!
- Le țin
eu! a răspuns fetița. Își ținea
hăinuțele strâns în brațe, își îngropase fața în ele mirosindu-le și ochii ei
străluceau de fericire!. Nu știu dacă mi-a fost dat vreodată să văd atâta
bucurie în ochii unui copil, bucurie datorată unor simple hăinuțe.
- Florica,
știi ce te rog? Îi spui mamei să-ți facă baie și apoi îți probezi hăinuțele
acestea, da?
-Da, tanti!
mă aprobă ea privindu-mă sfios.
După
aproximativ o oră, sună la sonerie cu un pretext insignifiant doar ca s-o văd
îmbrăcată cu hăinuțele ei.
- Ai văzut
ce frumoasă ești când ești curată și îmbrăcată cu hăinuțe la fel de curate?
Chiar ești o fetiță frumoasă, Florica!
- Tanti,
știi ceva, mama mi-a spus că dacă mai trec câțiva ani, mă mărită!
Tresar când
îi aud vorbele, mă cutremur și-i spun:
- Nu,
Florica, cum să te măriți? Ești un copil! Trebuie să mergi la școală, să înveți
să scrii și să citești, ai timp să te și măriți! Of, copile, măritată ai să fii
o viață întreagă! Timpul acesta acum, e timpul pentru învățătură!
- Dacă mă
lasă tata, o să merg la școală!
- Să mergi
copile! Să mergi! Așa vei învăța să scrii, să citești, să vorbești frumos, să
te porți frumos! Cine știe? Poate că într-o zi vei fi o femeie celebră!
Nu știu dacă
a înțeles toate vorbele mele, dar știu că aveam în fața ochilor un copil
fericit! În lumea ei, limitată de multe nevoi, fericirea fusese adusă de niște
hăinuțe. Atât de simple dar inegalabil de frumoase pentru ea!
