Întrebări

Uite, vezi?
Cocoțată în
vârful muntelui, pot atinge
cerul de metal.
Carul mic? Mă duce
direct în copilărie.
Carul mare? Mașina
viitorului trasă de un
Pegas? Cal înaripat
sau bicicleta
aceea drăgălașă,
dotată cu umbrelă.
Săgetător? Arc peste
timp direct in inima
fecioarei cu ochi căprui
și păr cometă.
Constelații?
Univers?
Infinit?
Sau...
spațiu limitat!?!

Efemer

Pașii mei lasă
urme adânci în
muntele de zăpadă
și visele stau așa,
dezgolite  cu nerușinare,
lăsându-se căutate
de raza de soare
plină de speranță
dar vântul nemilos
îi biciuie obrazul
înroșit de neputință.
Mai contează
cât de irezistibilă e
ispita stelelor?

Altfel de tablou

Vântul trece prin părul ei
îl smulge din rădăcinile iernii
și-l duce în lanuri aurii
pline de maci
pe valuri liniștite
de mare înghețată
călare pe iepe nebune
de dor călător cu
aripi de stâncă
în liniște adâncă.

Și de nu ar viscoli...

Și dacă n-ar viscoli
Tot pământul s-ar albi
Neaua moale s-ar așterne
Și s-ar cerne, și s-ar cerne
Printr-o sită rară, rară
Dorurile să nu doară
Printr-o sită deasă, deasă
Dorurile să nu iasă
S-ar așterne covor moale
Peste visurile tale
S-ar așterne rece, rece
Pe-o iubire care trece
Trece, trece nu se duce
Încă are gustul dulce
Și se cerne și se cerne
Peste noi ea se așterne
Și de nu am mai albi
Nu ar mai viscoli...