Pierdut senin...

Pierdut senin
(e un dar divin).
Să-l declar nul?
(că e prea credul!)

Să-l caut pe stâncă
în valea adâncă
unde am căzut
o dată, demult?

Dacă-l întâlnești
să nu-l amăgești
cu vorbe mieroase
și vise frumoase.

Are-un semn distinct
pe umeri alint
pe brațe o pată
(nici mare, nici lată)
roșie ca focul.
(bătu-l-ar norocul!)

Are haină veche
și flori la ureche
cămașă de rouă
(nici ea nu e nouă)

Un pic peticită
dar foarte iubită
șoptește-i ușor
că-l aștept cu dor.

Cu-o rază plăpândă
și-o pâine aburindă.
dospită la soare.
(Se va-ntoarce oare?)

Moara...

Privită de la fereastra din nord,
era locul de unde-și
luau rația de făină pentru
pâinea cea de toate zilele
și se nășteau jocurile copilăriei,
se construiau cetăți efemere
cu nouă pietre suprapuse
peste saci întregi de vise lăsate
uium destinului dintre salcâmi.
ce glumă tristă! aici,
privită de la fereastra din sud,
moara este vama
unde se cern suflete,
demoni și îngeri laolaltă
unii urcă spre ceruri
alții coboară-n adâncuri.
nordul privit de copil
sudul privit de adult
un singur cuvânt
sentimente amestecate
la o răscruce în gând.