marți, 31 octombrie 2017

Poate că...



nu știu ce e poezia
dar o citesc în fiecare zi

nu știu ce e viața
dar o trăiesc așa cum vrea ea

nu știu ce e moartea
dar am privit-o instalându-se în doi ochi
albaștri adânciți în piele și os
schimonosind un zâmbet ștrengăresc ,
gâlgâind într-o respirație obosită

ochii aceia ireal de albaștri
fixați pe ușa deschisă spre viață
așteptând tinerețea plecată în țări străine,
gura deschisă înghițind aerul cu lăcomie,
venele în care sângele refuza să mai curgă,
mâna caldă pe o frunte aproape rece și...
sunetul acela luuung, ca un croncănit de cioară
sunetul acela luuung (pe care încă îl mai aud)
scos de un suflet ce pleacă din captivitate:
chrîîîîîîîîîîîîîîî
și trupul ce cade inert,
într-o veșnică relaxare înțepenită

poate că...

4 comentarii:

  1. "Nu știu ce e viața...Nu știu ce e moartea..." Nu cred ca știe cineva cu adevărat. Cred ca trebuie doar sa încercăm să le înțelegem și sa le acceptam pe amândouă cu demnitate, trăind frumos viața care ne-a fost data, atât cât a fost ea sa fie.
    Bine te-am reauzit, Mar!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc frumos, Cris! Încerc să le înțeleg pe amândouă, deopotrivă. Le-am ținut în brațe, le-am zâmbit, le-am vorbit și, aparent, ne-am înțeles. Tu știi să citești și dincolo de cuvinte și, cu siguranță, mi-ai înțeles vorbele. Seară frumoasă, Cris!😘💐

      Ștergere
  2. Poate(cu siguranță) ca sunt mai multe lucruri pe care nu le știm dar dăm nas în nas cu ele în fiecare zi. Treaba noastră este să le aflăm cât mai repede rostul și să ne obișnuim cu ele..... Bine ai revenit, Mar!

    RăspundețiȘtergere