E noapte...

Plutește în aer atâta magie
Ceva o să se întâmple, ea știe
Întinsă pe iarba proaspăt cosită
Cu pletele-i moi pe umerii goi
Și boabe de rouă căzându-i pe pleoape
Visează la țărmul de mare-nghețat
Buzele-i freamătă, le mușcă ușor
Și inima-i saltă nebună de dor
Deasupră-i e cerul, zâmbește ștrengarul
Cu-o salbă de stele lucindu-i la gât
O coamă de nori negri curgându-i pe trup
Cu tâmplele albe și nas un pic strâmb
Buze cărnoase, urechi delicate
O cheamă cu ochii, privind languros
E plin de păcate și-atât de frumos.
Se-aude (dinspre baltă)concertul nocturn:
Broscoii cei tineri iubirea-și expun
Cu note înalte, atent studiate
Să-ncânte, pe viață, broscuțele toate.
Își înalță și greierii cântul
Au așteptat, timizi, să le vină rândul
Cucuveaua țipă speriată
Dacă rămâne nemăritată?
Apare încet luna în peisaj
Învăluită și ea de același miraj
E mare, de-un galben strălucitor
Un câine îi urlă sfâșietor
Vântul începe să bată alert
Și totul devine foarte incert.
Plutește în aer atâta magie
Ceva se întâmplă. Doar ea știe.

Când...

când simfonia furtunii
și-a domolit  acordurile,
fulgerele au străpuns
o inimă speriată și
una îndurerată.

tu te-ai ales cu
trei note muzicale
și anagrama lor.

căutând soluția
într-un joint amăgitor,
ai arhivat anagrama
într-un fișier fără
user și parolă ,
te-ai îndrăgostit de
notele muzicale și
le asculți în fiecare zi
șoptindu-ți dulce:
te iubesc și eu sunt
realitatea din vis.

decât deloc,
e  mai bine așa ...

Suntem...

două cămile
rătăcite-n
deșertul
iubirii
într-o
fugă
nebună
spre
oaza
viselor.
ne hrănim
cu albastru,
verde,
galben,
căprui și
amintiri
fierbinți
lângă
țărmul
înghețat
căutând
cuvinte
nerostite
de buzele
eșuate
în nisip.

Dacă...

Dacă nu-mi dai liniștea
Fă-mă, Doamne, praf de stea
Fă-mă vis, fă-mă lumină
Fă-mă-o mare lină, lină
Fără valuri înspumate
Sparte de diguri înalte.
Fă-mă-n zori un bob de rouă
Să încep o viață nouă.
Mai rupe din lanț o za
Și mă-nvață a zbura.
Fă-mă dor, fă-mă alint
Fă-mă-o aripă de vânt.
Fă-mă-un fir de trandafir
Și stropește-mă cu mir
Să îmi vindeci rănile
Să-nflorească visele.

Sau...

Fă-mă una cu pământul
Să nu-i mai aud cuvântul
Fă-mă praf și fă-mă scrum
La moară să fiu uium
Fă-mă bocet, fă-mă cânt
Pe îngeri să îi încânt
De demoni să mă păzească
Ortul să nu-l irosească.

Colțul...

colțul ăsta de rai
devine iad când
nu zâmbești.
vântul mă poartă
prin păduri sângerii,
soarele e-nghițit
de nori negri,
dune închegate
blochează arterele
și hrana nu mai
ajunge la creier.
mor neuronii
pe capete.
cum crezi
că-mi
poți fi rai
cu atâtea
victime
colaterale?