Scurt-metraj ( fără efecte speciale)...

O pânză de păianjen
îi ține ochii ostatici
sub pleoapele ca plumbul.
Soarele nu se mai reflectă-n ei,
privirea urlă de durere,
urechile-s pierdute-n ceață,
nu aud și nu simt vibrațiile.
Un labirint se deschide larg
pentru a o înghiți flămând,
ploaia nu mai vrea să vină.
A făcut grevă tunând și
fulgerând amenințător.
Cine s-o mai înțeleagă și pe ea?
E senin și doar păsările
nuntesc fără restricții.
Cântă într-o veselie deprimantă,
zboară de colo colo,
construiesc cuiburi din
vise destrămate.
(ce rezistență-or avea?)
Vântul  suflă cu toată puterea
lui de fiară dezlănțuită și...
Ce să vezi?
Leoaica nu mai e felină.
E doar o cățelușă
abandonată
la poarta iubirii...