LeiMar sau jurnalul unui înger(31)

 Vă-ntrebați, desigur, de ce încă mai cutreier prin locurile pământești deși am aripi de o bună perioadă de timp. Poate pentru că eu nu am încetat să mă întreb care a fost menirea mea pe pământ, de ce Marele Regizor mi-a croit destinul atât de scurt (l-am întrebat și pe El, de câte ori am avut ocazia). Știți că v-am spus că, atunci când ți se dau aripile de înger, ele vin "la pachet" cu un "reset" sau mai bine zis cu ștergerea tuturor amintirilor acumulate de-a lungul vieții. Am avut și eu parte de același tratament că doar nu sunt cu "moț în frunte" . Numai că, după o anumită perioadă, toate amintirile mele reveneau cu o forță și mai mare...

Mă întâlneam cu părinții mei, cu bunicul și mă durea atât de tare că ei nu mai știau cine sunt, că se uitau cu uimire la mine și nu îmi puteau alina dorurile pentru că nu înțelegeau de ce, într-un loc atât de senin ca cel în care locuiau, un înger se plimbă trist.
Am cerut Marelui Regizor, permisiunea de a mă retrage pe malul unui lac mărginit de o pădure, să pot medita fără să mai tulbur liniștea nimănui.
- Părinte! i-am spus. Te rog, lasă-mă să-mi adun toate amintirile și dorurile, să le pun într-un cerc, să le privesc, să le "întorc pe toate fețele", să pot înțelege ceea ce ai scris în "Cartea vieții" pentru mine și, îți jur că, în ziua în care voi fi înțeles, mă voi așeza pe scaunul acela celebru , voi apăsa butonul de "reset" și voi fi pregătită să devin înger păzitor pentru că amintirile mele nu vor mai reveni niciodată. Și Tu știi că eu, când promit ceva, îmi respect cuvântul.
- Așa să fie, copilă! Mi-ești dragă, deci îți voi da răgazul cerut.
Acestea fiind spuse, Marele Regizor m-a lăsat la marginea lacului, convins fiind că nu va  dura mult timp și ne vom revedea în camera de "reset".
 
  V-am deschis paginile jurnalului meu și v-am lăsat să fiți martorii emoțiilor și trăirilor mele. Toate sentimentele și-au etalat frumusețea, inocența și freamătul în fața ochilor voștri.
V-am făcut cunoștință cu toți oamenii dragi inimii mele și, cred că nu greșesc când spun că v-ați dorit să vă povestesc, cu mult mai multe  amănunte, întâmplările din viața mea. Dacă prima parte a poveștii mele a fost intimitatea jurnalului meu, cea de-a doua va pune accent pe oamenii din viața mea și pe poveștile lor de viață. Veți vedea de ce m-am simțit fericită alături de ei și, prin asta, cu siguranță voi afla și eu răspunsuri la toate întrebările care încă mă mai macină. Vă invit deci, nu mai știu pentru a câta oară, la lectură. Așezați-vă comod în fotolii sau pe canapea, sau, de ce nu, pe covorul din fața sobei și lăsați-vă purtați de cuvinte, prin viața unui înger.