Cu measili mplini cu oauã aroshi.
Ashtipta, tu isihii, s-moarã unu aushu.
Apoia, sã s-ancljinã trã-nyiarea a lui.
S-chirea pritu udadz alghi sh cãnghelji
Ca tu-unu labirintu fâr' di mãrdzinji.
Tsânea tru mânã unã cumâtici di shamii
Cu numirlu-nyrãpsitu, ama nividzutu, a udãlui
Iu u-ashtipta unã crivati albã
Trã discurmarea ditu soni…
Eara ahãntu curmatã sh-numirlu nu lu-afla…
Lu câfta cu jgljioatili arãiti, trapti, curmati...
Avdza mashi zghicuri di cilimeanji pidipsits
Di pumori, rigei jiloasi shi-mplini di nâdii...
Aspuni-nj numirlu, Doamne!
Cãpãiiu di-ahãtã imnari...
Dã-nj isihii, Doamne!
Cãpãiiu sh-di-avdzari...
Lunjineadzã-nj calea, Doamne!
Cãpãiiu alãgãnda chirutã…
Era într-o biserică înțesată de lume,
cu mesele pline de ouă roșii
așteptau, în liniște , să
moară un bătrân, apoi să se
roage pentru reînvierea lui
rătăcea pe culoare albe și
întortocheate, un imens
labirint fără nici o ieșire
ținea într-o mână o
bucățică de prosop cu un
număr ilizibil, al camerei
unde o aștepta un pat alb,
pentru odihna veșnică
era atât de obosită
și n-o mai găsea...
o căuta cu pași tot mai rari,
târșâiți, obosiți, auzea doar
țipete de copii chinuiți de
coșmaruri, rugăciuni triste
și pline de speranțe...
arată-mi numărul, Doamne!
am obosit să mai merg...
dă-mi liniște, Doamne!
am obosit să mai aud...
luminează-mi drumul, Doamne!
am obosit rătăcind...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu