Cu measili mplini di oauã aroshi.
Ashtiptau, tu isihii, s-chearâ unu aushu.
Apoia, s-ncljinã ta-s hibã îmbânatu.
Zãgãdea pritu udadzã alghi sh mintitsâ
ca unã stavrudonji fâr' di mãrdzinji.
Tsânea tru mânã unã cumâtici di
shamii anyrâpsitâ cu numirlu
(di nivideari) a udãlui iu eara
crivatea albã ti discurmarea di totna.
S-duchea ahãnt câpâitã sh nu mata ãu afla.
Ãu câftă cu jgljioatili aritsi, trapti, curmati...
Avdza mash cilimeanji tsi zghilea pidipsits
di pumori, prusufhii jiloasi sh mplini di nâdii...
Aratâ-nji numirlu, Doamne! Imnarea mi câpâi...
Dã-nji isihii, Doamne! Avdzarea mi-apitrusi...
Lunjineadzã-nji calea, Doamne! Zãgãdirli mi bitisirã...
Era într-o biserică înțesată de lume,
cu mesele pline de ouă roșii
așteptau, în liniște , să
moară un bătrân, apoi să se
roage pentru reînvierea lui
rătăcea pe culoare albe și
întortocheate, un imens
labirint fără nici o ieșire
ținea într-o mână o
bucățică de prosop cu un
număr ilizibil, al camerei
unde o aștepta un pat alb,
pentru odihna veșnică
era atât de obosită
și n-o mai găsea...
o căuta cu pași tot mai rari,
târșâiți, obosiți, auzea doar
țipete de copii chinuiți de
coșmaruri, rugăciuni triste
și pline de speranțe...
arată-mi numărul, Doamne!
am obosit să mai merg...
dă-mi liniște, Doamne!
am obosit să mai aud...
luminează-mi drumul, Doamne!
am obosit rătăcind...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu