miercuri, 11 iulie 2018

Eu...



nu m-am născut și nici
nu voi fi vreodată poet
durerile-mi sunt încă
în stadiu embrionar
ținute în adâncuri
sub o crustă vulcanică.
nu au forța să erupă în
valuri de magmă
incandescentă,
ard în cuvinte nespuse,
se îneacă în ape tulburi,
rătăcesc în ceața deasă
într-un permanent sevraj
dependente de lumină.