Știi, Ană,
azi e una din zilele acelea când, fără să faci aproape nici un efort, toate
cuvintele existente în gânduri și idei lăsate libere să călătorească prin
Univers, vin și se așează singure și perfect ordonate în vârful degetelor ce
aleargă vesele pe tastatură. Ești cu un an mai bătrână, au mai apărut niște
riduri (le porți la vedere, fără nici o jenă), poate că ai devenit mai
înțeleaptă sau, pur și simplu, te-ai trezit dintr-un „somn” letargic
transformat în coșmar. De dimineață, te urmăresc câteva vorbe (ți-ai dori să le
poți striga dar ele sunt șoptite, chiar mute, ai rămas cu dorința asta nebună
de a le înghite înainte ca ele să fie spuse și să rănească pe cineva; preferi
să fii tu rănită, spinii lor rămânând, de multe ori, adânc înfipți în suflet.)
Se apropie toamna și..ce dacă! Ai avut-o mereu în suflet, nu-ți este străină,
doar că, de ceva vreme, o înlocuiești cu primăvara cea blândă și ireal de
frumoasă. Ea prevestește o vară cu vise mature, realizabile, palpabile. Întinzi
mâna în așteptarea destinului și deja, un ochi te vede bunică, un altul te vede
cu părul nins, iar mintea ta, care înregistrează toate vorbele, nu poate uita
unele care, deși a trecut mai mult de un an, încă te mai înțeapă cu spinii
foarte ascuțiți.
-Când faceți
reproșuri cuiva, puneți toate cuvintele în balanță și luați în calcul greutatea
lor! Cuvintele, odată eliberate, nu se mai întorc...se fixează în locul pe care
ați vrut să-l atingeți cu ele. Să nu uitați asta niciodată!
Ce păcat că,
atunci când orgoliile iau locul rațiunii, nimeni nu-și amintește de sfaturile
tale și, când auzi vești despre oameni care se îmbolnăvesc sau trec pragul spre
o altă dimensiune, se răsucesc în suflet spinii lăsați de ele: „Mă însor! Indiferent
dacă ești lângă mine sau nu!” Ce grele și răscolitoare! Ce hemoragie devastatoare
declanșează! Viața e atât de scurtă, cu suișuri și coborâșuri neprevăzute,
încât te trezești rugându-L pe Dumnezeu să nu le fi auzit niciodată, să-ți
ofere seninul care să te învăluie în așteptarea iernii, să-ți hărăzească mai
multe bucurii în detrimentul necazurilor, să-ți deschidă atât de mult
ferestrele sufletului încât să oprească rotirea acelor spini. Intensitatea
trăirilor tale e atât de mare (îți ceri scuze dacă repeți unele cuvinte prea des,
speri doar să nu devină deranjante atunci când sunt citite.) încât rămâi foarte marcată
zile întregi și, ca de obicei, nu observă nimeni. Poate doar fecioara ce
trăiește întotdeauna în tine, atentă la toate fluctuațiile sufletești. Acum ești
tentată să folosești și celebrii „emoticoni” în speranța puerilă de a fi înțeleasă
corect. Tu nu cauți vinovați pentru tot ceea ce se întâmplă rău în viața ta,
știi că ești singura răspunzătoare pentru asta. Ai uitat de respectul de sine,
ai ales să fii doar fiică, soră, soție, noră, cumnată, mamă, în detrimentul a
ceea ce ești de fapt: FEMEIE. Ai îmbătrânit Ană, chiar dacă sufletul a rămas
adolescentin în esența lui. Acum poți să spui cu ușurință cuvintele care se
plimbă prin mintea ta:
Aprinde
candela mamă
și roagă-te
tăcută
mulțumește-I
că m-a trezit
din coșmar
(în miros de urină
proaspătă).
Te-a auzit întrebându-L
„Unde ești?
Dă-mi-o înapoi!”
Te-a auzit
întrebându-mă:
„nu te-ai
gândit la mine?”
M-a auzit
spunându-mi mie:
„Gândește-te
un pic
doar la
tine! Un PIC
cu valoare
adăugată
în TIMP.” Flacăra
ei
stabilește
echilibrul.
