Poate că...

nu știu ce e poezia
dar o citesc în fiecare zi

nu știu ce e viața
dar o trăiesc așa cum vrea ea

nu știu ce e moartea
dar am privit-o instalându-se în doi ochi
albaștri adânciți în piele și os
schimonosind un zâmbet ștrengăresc ,
gâlgâind într-o respirație obosită

ochii aceia ireal de albaștri
fixați pe ușa deschisă spre viață
așteptând tinerețea plecată în țări străine,
gura deschisă înghițind aerul cu lăcomie,
venele în care sângele refuza să mai curgă,
mâna caldă pe o frunte aproape rece și...
sunetul acela luuung, ca un croncănit de cioară
sunetul acela luuung (pe care încă îl mai aud)
scos de un suflet ce pleacă din captivitate:
chrîîîîîîîîîîîîîîî
și trupul ce cade inert,
într-o veșnică relaxare înțepenită

poate că...