luni, 7 octombrie 2019

Rătăciri...



Era într-o biserică înțesată de lume,
cu mesele pline de ouă roșii
așteptau, în liniște , să
moară un bătrân, apoi să se
roage pentru reînvierea lui
rătăcea pe culoare albe și
întortocheate, un imens
labirint fără nici o ieșire
ținea într-o mână o
bucățică de prosop cu un
număr ilizibil, al camerei
unde o aștepta un pat alb,
pentru odihna veșnică
era atât de obosită
și n-o mai găsea...
o căuta cu pași tot mai rari,
târșâiți, obosiți, auzea doar
țipete de copii chinuiți de
coșmaruri, rugăciuni triste
și pline de speranțe...
arată-mi numărul, Doamne!
am obosit să mai merg...
dă-mi liniște, Doamne!
am obosit să mai aud...
luminează-mi drumul, Doamne!
am obosit rătăcind...