Crez

 

Mărturisesc un botez pentru 

iertarea păcatului de-a te iubi. 

Am botezat o stea cu numele tău. 

Strălucea atât de intens! 

I-am spus simplu: VIAȚĂ.  

Te-ai lepădat de durere?

M-am lepădat! 

Te-ai lepădat de Tristețe? 

M-am lepădat! 

Te-ai lepădat de-ntuneric?

M-am lepădat!  

Te unești cu speranța? 

Mă unesc! 

Te unești cu iubirea! 

Mă unesc! 

Te unești cu lumina?

Mă unesc! 

Și cred că ea va dăinui 

pe-acest pământ 

și dincolo de el...

și azi , și mâine 

și-n vecii vecilor,

Amin!

În noaptea asta...

 

În noaptea asta

să plouă cu stele...zic.

Noi să dansăm 

printre ele...un pic. 

Tu să nu mai vezi 

că am ochii verzi 

și îmi este dor 

de-un tainic fior.

Să nu îmi zâmbești 

ca să m-amăgești 

cu priviri sticloase 

și vorbe mieroase.

Să nu mă alinți 

cu șoapte fierbinți. 

Să-mi fii doar tăcere 

într-o mângâiere.

Să mă ții de mână 

doar de noapte bună!

Să  mă mai privești 

cât să mă-nvelești 

c-o iubire veche 

fără de pereche...

Facă-se voia Ta!

 

E-atâta frumusețe , Doamne, 

și noi suntem atât de orbi! 

E-atâta muzică în aer și noi 

suntem atât de surzi! 

Ai oprit pământul pentru o clipă 

și noi am rămas muți... 

Sublimă clipă! 

Nimeni nu te-a cântat! 

Ce păcat! 

Alergăm nebuni pentru 

un mâine incert 

și nu mai știm 

să iubim ziua de azi, 

atât de... palpabilă.

Doamne, dacă  te-aș 

atinge un pic, 

m-ai transforma în pasăre? 

Să zbor printre amintiri, 

printre vise, 

să-mi scutur penele durerii 

și să păstrez doar 

inocența copilului 

din brațele mele, 

privirea lui întrebătoare, 

zâmbetul lui fermecător, 

vocea lui, muzica sufletului... 

să-l duc până la capătul lumii, 

acolo, la caiși, să-i arăt linia 

care unește  cerul cu pământul,  

locul unde soarele iubește 

luna cu tandrețe 

și ninge cu petale de trandafiri  

în toate culorile curcubeului, 

unde norii zâmbesc chiar și 

atunci când din ochii lor cad 

râuri de lacrimi binecuvântate. 

Facă-se voia Ta! 

Luna...

M-a chemat aseară luna.
-Vino! îmi șoptea întruna.
Să te-mbrac într-o lumină
misterioasă, divină.
Să îți dau zâmbet de stea
cu sclipiri de peruzea.
Să-ți dau apă de izvor
să nu te usuci de dor.
Să-ți dau voce îngerească
sufletul să-ți oblojească.
Pe buze boabe de rouă
să începi o viață nouă
cu un soare mult mai blând
de dorul tău tremurând.
Tandru  să te ocrotească
și doar el să te iubească.
-Lună, lună amăgitoare
cu talent de naratoare!
Uite-acuși se face zi
vraja-ți...se va risipi!

Vară...

Vară cu parfum de vechi
și cireșe la urechi
masca nu mai poate ascunde
riduri din soluri aride
adu spa-ul și la noi
și răsfață-ne cu ploi
picături mici ne atingă
seceta să o mai stingă
firul ierbii să mai crească
pământul să înverzească
să umblăm iar prin noroi
simțind adevăratele ploi,
fără fulger, fără tunet
doar al apei dulce sunet
fii o vară șugubeață
ne încântă, ne răsfață
și trezește-ne la viață!

Știu că...

în noaptea nebună
fără voie bună
eu nu te blestem
și nici nu te chem
sub clarul de lună
să îmi pui cunună.
îți trimit scrisoare
pe-un apus de soare
șoaptele mele
pe-un zâmbet de stele
un ultim sărut
chiar pe-un răsărit
o rază de soare
cu parfum de floare.
știu că vei citi
oriunde  vei fi
dar nu-mi vei răspunde
pe-a apelor unde
nici măcar în scris
pe-un neîmplinit vis.

Ridică-te și umblă!

Alungă corbii ce rup
bucăți din tine,
le molfăie și apoi
le scuipă zeflemitor
până dincolo de moară,
la mormântul larg deschis
și nesăpat unde
bocitoarele-ți plâng
zilele ce-o să vină,
de n-ar veni...
Agață-te, liană vie,
de florile  salcâmilor
luați de vise și
duși între caiși.
Îndreaptă-ți spatele
ăsta îndoit de-obediență
și nu lăsa vântul să-ți
clatine speranțele
din temelii .
Aruncă lasoul peste el,
îmblânzește-i  pornirile
nărăvașe, încalecă-i
coama și azvârle
neputința cu un
strigăt de eliberare...
Ridică-te! Umblă!
Trăiește ! Iubește!
Așa cum vrei tu!
Amin!

Stati(sti)că

Îi stătea o stare
de alertă în gât,
o nebunie de vânt
îi transforma
gândurile în
praf și pulbere,
pânzele de
păianjen din
pivnițe erau
fardate cu un
strat gros de
tencuială și...
colac peste
pupăza  ce-și
cânta hitul
împerecherii ,
înfloreau trandafirii...

Scurt-metraj ( fără efecte speciale)...

O pânză de păianjen
îi ține ochii ostatici
sub pleoapele ca plumbul.
Soarele nu se mai reflectă-n ei,
privirea urlă de durere,
urechile-s pierdute-n ceață,
nu aud și nu simt vibrațiile.
Un labirint se deschide larg
pentru a o înghiți flămând,
ploaia nu mai vrea să vină.
A făcut grevă tunând și
fulgerând amenințător.
Cine s-o mai înțeleagă și pe ea?
E senin și doar păsările
nuntesc fără restricții.
Cântă într-o veselie deprimantă,
zboară de colo colo,
construiesc cuiburi din
vise destrămate.
(ce rezistență-or avea?)
Vântul  suflă cu toată puterea
lui de fiară dezlănțuită și...
Ce să vezi?
Leoaica nu mai e felină.
E doar o cățelușă
abandonată
la poarta iubirii...

Tablou de primăvară...

Seceta a stârnit iar
nebunia din vânt.
Pământului,
cutremurat de
atâta dorință,
îi crapă obrazul
așteptând
mângâierea ploii.
Iarba s-a aprins
de dorul ei
pierzându-și
verdele  în
chinurile facerii
sub lacrimi de
rouă târzie.
Turmele-și târâie
copitele obosite,
ridicând praful în
înaltul cerului.
Până și el și-a
închis salonul de
înfrumusețare ...
toate tratamentele
spa au fost sistate
până la o dată ce
va fi anunțată cu
tunete și fulgere.
Doar păsările
animă tabloul
acesta amorțit...

Blestemul iubirii

Dorurile se îneacă
În cea mai adâncă apă
Și-ntr-o groapă cu urzici
Să nu se întoarc-aici!

Urzica-te-ar zi de zi
Ca să nu mai poți iubi!
Urzica-te-ar într-o noapte
Ca să n-auzi alte șoapte!

Urzica-te-ar un sărut
Dorul să nu-l mai ascut!
Urzica-te-ar buzele
Să-ți oprească vorbele!

Urzica-te-ar și-o privire
Să nu îți mai ieși din fire
E un chin... tot te urzică
Fără milă, fără frică.

Să-ți dau acuma de știre?
Asta?  Nu este iubire!
Dar-ar naiba-n ea, măi frate!
Nu-ți mai fă, singur, păcate!

Te-am lăsat așa...

Te-am lăsat așa, să curgi
Să văd unde-o să ajungi.
Peste ochi, peste sprâncene
Și mi te-ai oprit pe gene.
Te-ai prelins până la buze
Să găsești vorbe confuze
Și mai jos, până spre gât
Rătăcit....ca un sărut.
Zău! Te-aș mai lăsa să curgi!
Să văd unde-o să ajungi.
Dâră mi-ai făcut prin piele
Și-ai ajuns până în vene.
Ai urcat până la creier
Să nu pot să mai cutreier
Printre gânduri,  printre vise,
Sentimente interzise,
Te-ai învolburat în sânge...
Heeei! Oprește-te! Ajunge!

Să jucăm v-ați-ascunselea, zic...

eu mă ascund printre
stelele din priviri
tu, mă găsești
pierdută prin vise
tu te ascunzi zâmbind
eu, te găsesc în respirație
te inspir, te expir și...
uite-așa, învăț să trăiesc!

Chiar și munții mor, Doamne!...

înghițiți de ploi uitate în văi
pustiite de dor și vânt nebun
veșnicia nu s-a născut
niciunde, ea exista
dintotdeauna  în croncănitul
ăsta sinistru, în blândețea
asta a soarelui din plină
iarnă , acolo, la caiși, unde
simți, pur și simplu, cum îți
intră picioarele în pământ și
prinzi rădăcini, unde stai de
vorbă cu întreg universul și
te încarci cu energia lui,
unde soarele-și plimbă
iubita printre norii jucăuși,
unde lumea asta atât de
neliniștită se întâlnește cu
cea de dincolo, împietrită în
zare, un pic mai încolo de
moară, unde linia orizontului
se pierde printre stele și
nopțile au parfum de iubire
visată, diminețile strălucesc
în boabe de rouă și zilele
se îmbracă cu parfum de
ghimbir, scorțișoară și
cuișoare, acrite cu zeamă de lămâie...