vineri, 23 decembrie 2016
Să nu mă-ntrebi...
Să nu mă-trebi nimic.
Ia-mă de mână și
hai să împodobim bradul.
Arată-mi cum se face.
Pune privirile tale
luminițe multicolore.
Adună beteala din nori
și arunc-o în dezordine.
Zâmbetele tale ștrengare
artificii de stea.
Globuri, ochi de spiriduș.
Și... pentru că e un brad imaginar,
să-i punem în vârf o dorință.
Să n-o spui nimănui!
Nici măcar mie.
Nu se va îndeplini.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Stii, cand eram mica, bunica ma punea sa-mi pun o dorinta in gand, pe care sa o stiu doar eu. Imi spunea ca spusa tuturor, nu mai e dorinta, e doar o simpla cerere a unui lucru mai mult sau mai putin posibil. Probabil ca avea metodele ei sa afle ce imi doresc, pentru ca altfel nu imi explic cum toate dorintele mele secrete se implineau.
RăspundețiȘtergereDoar mai tarziu, cand am crescut, si Mos Craciun nu a mai fost cu adevarat Mos craciun, am uitat de sfatul bunicii. Si de atunci, cateodata, dorintele au ramas doar dorinte.
Sarbatori fericite, Mari si un Craciun fericit! ( De fapt cred ca ti-am mai spus-o, dar nu are importanta, nu-i asa ? )