LeiMar sau Jurnalul unui înger (30)

14.01.2019

Au trecut trei ani de când nu am mai scris nici un cuvințel în jurnalul meu. Am lăsat timpul să vindece rănile, să ostoiască dorul, să aline suferința în sufletele celor dragi. Am frecventat cu mult drag cursurile Academiei Îngerilor Păzitori , am învățat cu sârguință, am rătăcit prin grădinile Raiului, am plâns, am râs, am privit de sus, cu mult dor, la Alint, la David, la Alex, la buni... am așteptat cu multă răbdare ca viața lor să-și reia cursul normal. A trecut mult timp, a trecut puțin, vă las pe voi să apreciați. Cu siguranță au rămas nepovestite multe întâmplări din viața mea. Nu sunteți curioși să le aflați? Unii dintre voi sunt, alții nu...
Știți, totuși, de ce am revenit?
V-am spus că, într-una din zilele când mai scriam în jurnal, într-o audiență la Marele Regizor, i-am cerut să devin înger păzitor pentru copilul lui Alint. Ei, bine, mai e puțin și voi fi! Alin va avea o fetiță. Sunt atât de fericită! Abia aștept să veghez asupra ei și să o protejez (dacă va fi nevoie, desigur!). Așa voi fi foarte aproape de Alint, să-i văd chipul, să-i simt parfumul, să-l ating ușor cu aripile mele, să suflu peste el cu iubire și el să o reverse peste familia lui minunată.
I-a fost greu să-și regăsească echilibrul, ajutat fiind de Cosmina Ioana, soția lui de aproape doi ani. I-am privit de sus, le-am urmărit povestea...
S-au cunoscut pe malul mării, acolo unde Alin mergea în fiecare zi să-mi vorbească, să mă cheme, să mă strige. O făcea în tăcere... Doar când vântul bătea foarte tare și valurile mării se spărgeau de țărm cu furie dezlănțuită, atunci mă striga cu toată forța lui și , sleit de puteri, de durere, cădea în nisip și îmbrățișa trupul meu imaginar. Cosmina Ioana, care se plimba foarte des pe acolo, l-a observat o vreme, urmărindu-i toate mișcările apoi și-a făcut curaj să stea lângă el să-i asculte dorurile, să-i înțeleagă of-urile , să-i șteargă lacrimile de pe obraji.
Au rămas o vreme prieteni și, într-o bună zi, el a început să-i simtă parfumul proaspăt de liliac și iasomie, s-o caute la țărm, să-i țină în mâna lui degetele-i delicate și moi, să-i privească ore în șir ochii de un albastru atât de senin ( ca cerul neumbrit de nori)!
S-au căsătorit într-o zi de toamnă târzie. Au avut binecuvântarea părinților amândurora și i-au avut ca martori la cununia lor pe Alex și David. La cununia religioasă, în Catedrala din Constanța, alături de cor am cântat și eu cu mare bucurie. Alin era fericit și asta era tot ce îmi doream eu pentru el. Merita cu prisosință! Pentru tot ceea ce a fost și a trăit pentru mine, pentru tot ce mi-a oferit cât am fost împreună, pentru suferințele îndurate prin și pentru mine.
Voi reveni într-o altă zi, vă promit!
Acum privesc la Alin și Cosmina Ioana cum își dezmiardă puiul nenăscut încă, mângâind cu multă iubire burtica în care crește micuța lor prințesă.
E-atât de frumos!!!