S-a așternut praful...

S-a așternut praful
peste tot, iubire!
Ți-aș fi scris numele pe el
dar nu mai știu cum te
cheamă și nici cine ești.
Seceta asta cruntă
a stârnit vântul
ștergând toate
urmele trecerii tale,
nisipul de pe țărmul
înghețat îmi frige
tălpile fără milă.
Ai smuls paratrăsnetul
furtunilor tale, fără
explicații, și l-ai aruncat
iar în subsol, cu egoism.
Ce secetă nemiloasă!
Și iarba s-a uscat,
se aud doar ciorile
croncănind sinistru,
nici măcar lacrimi nu mai
sunt, au secat de tot.
Rămâne doar subsolul...
Și-un suflet pereche rănit!