Ploaia asta poartă numele tău
fecioară cu ochi căprui
și trup de viespe
picioarele au intrat în
noroi până la genunchi
cazi și te ridici
murdară dar neatinsă
de putreziciunile lui
miroși a flori de salcâm
a mare liniștită
a mere coapte interzise
a inocență lăcrimată
ai gustul prafului de stele
al caisei coapte în iulie
al amintirilor amare
privești rămășițele...
îți vine dor de ducă
o nălucă
dor de soare
și culoare
dor de mare
și...te doare.
E martie, luna la marginea careia care firul unei vieti se desira, treptat... Istorisirea merita, insa, continuata. La capatul povestilor, cealalta fecioara asteapta indeplinirea unei promisiuni...
RăspundețiȘtergereȘtiu Ana! Dar încă mai sunt în căutarea cuvintelor. Eu nu sunt un scriitor. :) Scriu doar când mă ajută cuvintele. Îmi cer scuze că depind de ele și îți doresc o primăvară superbă.
ȘtergereNu le cauta, te rog, ci lasa-le sa curga, pur si simplu - va fi un fel de... dicteu automat; ii vei ingadui, astfel, celeilalte Marii sa insire povestile, lasandu-le sa picure, litera cu litera, ca pe niste boabe de margaritar...
ȘtergereAsculta ce spune Ana pentru ca are dreptate....
ȘtergereÎncerc să le las dar nu vor. :)
ȘtergereMar, să știi de la mine că ploile (de toamnă) și visele nu se mai întorc ...
RăspundețiȘtergereSimt un gust amar în vorbele tale Liv. Și nu mă pot opri să nu mă întreb de ce? Poate îmi vei spune vreodată sau poate voi găsi răspunsul în scrierile tale. Zi frumoasă mon ami! :)
Ștergerepoate.....
Ștergere