miercuri, 15 aprilie 2015

LeiMar (25)

Să încerci armonizarea unui trup măcinat de boală cu o minte răvășită de gânduri și planuri de viitor pentru toți cei dragi și un suflet ce stă la limita dintre două lumi la fel de atrăgătoare era pentru mine o „provocare” mult prea istovitoare. Pentru prima oară de când plecaseră ai mei mă simțeam obosită și, undeva, adânc în sufletul meu, îmi doream odihna în locul acela verde unde era doar pace și liniște sufletească, fără suferință, fără doruri, fără zbateri...Închideam ochii și mă vedeam acolo dar o senzație stranie de singurătate mă făcea să tresar: cum voi fi eu fără Alin? Cum va fi viața lui fără mine? Unde va poposi iubirea noastră? Va fi lăsată în derivă sau va fi „luată” de Regizor și conservată pentru o clipă de eternitate și apoi eliberată ca un porumbel voiajor ce-și va găsi drumul spre casă? Va ști să facă asta? Vom fi la fel de îndrăgostiți? Doamne, câte gânduri se perindau prin mintea mea! Nu eram singură pentru nici o clipă, buni mă supraveghea cu ochii ei blânzi și aproape stinși de durere, David și Alex mă întrebau tot felul de lucruri, chiar neînsemnate, doar pentru a fi cât mai mult lângă mine iar Alin, dragul de el, parcă își pusese „superglue” în palmă și nu se mai dezlipea de mine decât chemat de pregătirile pentru plecarea în Israel. Le simțeam căldura atât de intens și asta îmi dădea o stare de bine și gânduri pozitive luau locul celor negative. Când iubești și ești iubit cu aceeași intensitate și pasiune te agăți de viață și firul acela subțire de care atârni se transformă într-o liană ce se hrănește dintr-un copac falnic și viguros. Am plecat luând cu noi o doză foarte mare de speranță și toată iubirea ce poate încăpea în două inimi tinere.
Întotdeauna mi-am dorit să merg în pelerinaj la Mormântul sfânt. Vroiam să-i mulțumesc Lui pentru tot ceea ce îmi dăruise: lacrimi și durere, râsete și bucurii, iubire și fericire. Toate aveau un nume: VIAȚA. Acum o apreciam la adevărata ei valoare și nu vroiam să pierd nici măcar o secundă din ceea ce era. E adevărat! O mulțime de gânduri nu îmi dădeau pace, se învârteau în mintea mea într-un cerc ce nu se închidea nici măcar atunci când dormeam. E foarte deprimant să ajungi într-un spital doar cu speranța că vei reuși să ieși din el pe propriile picioare, purtând în tine o viață nouă pe care ai învățat să o prețuiești înainte de a-ți încheia socotelile cu cealaltă. Printre ace, perfuzii, seringi, halate albe, albastre, verzi, oameni ce poartă în ochii lor stinși speranțe, dureri, deznădejdi, suferințe ajungi să îți faci un fel de bilanț. Te întrebi dacă tot ce ai făcut în viață a fost bine, a fost corect, dacă lași în urma ta amintiri frumoase, dacă cei pe care i-ai iubit necondiționat au păstrat măcar o fărâmă din tot ceea ce le-ai oferit. Nu regretam nimic! Dacă El mi-ar fi dat posibilitatea să-mi retrăiesc viața nu aș fi schimbat nimic din ea, aș fi fost aceeași LeiMar, aș fi „ars” cu aceeași intensitate, aș fi fost aceeași mamă în miniatură, aceeași fiică, aceeași soră, aceeași iubită. Probabil că aș fi plâns la fel de mult pentru că lacrimile te înnobilează, nu te secătuiesc, aș fi râs la fel de mult pentru că râsul îmbogățește sufletul și îi dă aripi, aș fi iubit la fel de mult pentru că iubirea te înalță și te transformă într-un înger-demon extrem de bun, aș fi dăruit tot atât de multă căldură pentru că doar așa înveți să primești căldura celorlalți.( cred că viața noastră este întreținută de permanentul schimb de căldură dintre noi, oamenii. E doar părerea mea, firește! Dacă voi aveți alta, nu ezitați să o spuneți în comentarii.)

Acum realizez că e foarte obositor și deprimant să povestești cum se scurge viața dintr-un trup tânăr. Să aveți zile senine! Vă pup pe obrăjori și promit că voi reveni dar nu știu dacă va fi foarte curând.

10 comentarii:

  1. Multumesc! Astept cu nerabdare urmarea - calatoria - spre a putea reface traseul emotional pe care l-a urmat ea atunci... cu ajutorul cuvintelor regasite de tine...

    RăspundețiȘtergere
  2. https://www.youtube.com/watch?v=CQeXkCpPGww

    RăspundețiȘtergere
  3. ”Vroiam să-i mulțumesc Lui pentru tot ceea ce îmi dăruise: lacrimi și durere, râsete și bucurii, iubire și fericire. Toate aveau un nume: VIAȚA.”....Mar, aceasta este definitia ta data vieții ...și să știi că așa este

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Știi că nu mă consider "cea mai cea" dar mi-a dat multe lecții "speciale" viața asta și am învățat să o prețuiesc așa cum este ea: simplă și frumoasâ, complicată și tumultoasă, aparent liniștită dar extrem de agitată. Și câte ar mai fi de spus... Poate că într-o bună zi Ana își va continua povestea ei cu același "Suflet de copil" ce-și caută răspunsurile la întrebările vieții și le-o va împărtăși pe paginile acestea celor ce vor vrea să o cunoască cu adevărat.

      Ștergere
    2. Ana - "Suflet de copil" ? Nu intelegeam ce-ai vrut sa spui, Mar, dar in cele din urma m-am lamurit: o alta regretabila confuzie... Nici nu-i de mirare; ele se pot produce cu usurinta in preajma unor rapaci colectionari de fluturi, care prind in plasele lor asemenea suflete, doar spre a le tintui, pentru o vreme, sub (im)blodul curozitatii lor; odata aceasta curiozitate satisfacuta, sufletele - obosite deja de atata zbatere, cu aripile zdrentuite - sunt "eliberate", spre a face loc altora noi.
      Cer iertare Leilei Maria pentru aceste precizari, care nu-si afla locul pe pagina de jurnal a unei copile cu suflet curat, dar am simtit nevoia sa fac o corectie necesara, din punctul meu de vedere.

      https://www.youtube.com/watch?v=zBw8bc_YbCg

      Continua, te rog, povestea ei!

      Ștergere
    3. Îmi pare rău pentru confuzia creată Ana. Nu era vorba despre tine în comentariul meu. Ana despre care vorbeam eu este personajul principal dintr-o altă poveste ("Suflet de copill") începută de mine pe un slte literar. Liv știa despre cine vorbeam. Îmi cer scuze pentru confuzie! Încerc să scriu, dar stau rău cu timpul. E atât de limitat! :)

      Ștergere
    4. Nu-i nimic, chiar nu era important (eu sunt aici ca sa citesc despre LeiMar, restul nu ma priveste). Eu trebuie sa-mi cer scuze pentru interventie, dar am crezut, pentru moment, ca a fost o confuzie la mijloc.
      Nu uita de LeiMar, te rog, pentru ca, atata timp cat scrii despre viata ei, ea ESTE.

      Ștergere
  4. .....bine ca s-au lamurit lucrurile......important este ca toti am avut la un moment dat un "Suflet de copill"....restul nu se mai pune la socoteala....

    https://www.youtube.com/watch?v=FMPzH8tGCDY

    https://www.youtube.com/watch?v=_ksGh6U9rAY

    RăspundețiȘtergere