Nglitatsã di ploi agârshiti tru vãljiuri
Pustixiti di doru sh vimtu zurlu.
Eta etilor nu s-amintã iuva,
Ljea eara, di daima, tru cârlidzarea
Ti puvrii a gãljiloru, tru diznjirdarea
Aestã a soarilui ditu njeazã-iarnã.
Aclo, la caishi, iu dukeshtsã cumu
Tsâ si plântâ cicioarli tru locu
Sh acatsã zãrtsinji, iu shedzâ
Muabeti cu tutu cozmul sh ti
Umpli cu eneryia lui,
Iu soarli s-priimnã cu vruta-lj
Pritu niorlji giucâtori,
Iu lumea aestã ahânt sinhisitã
S-andâmâseashti cu atsea di dinclo,
Mârmurisitã ndzari, niheamã ma
Alargu di moarã, iu poala tserlui
S-cheari pritu steali sh noptsãli
Au njiurizmã di vreari ãnyisatã,
Tahinãrli anyilicescu tu boabi di aroauã,
Sh dzãlili s-alâcsescu cu njiurizma
Di canelâ sh limonji.
înghițiți de ploi uitate în văi
pustiite de dor și vânt nebun
veșnicia nu s-a născut
niciunde, ea exista
dintotdeauna în croncănitul
ăsta sinistru, în blândețea
asta a soarelui din plină
iarnă , acolo, la caiși, unde
simți, pur și simplu, cum îți
intră picioarele în pământ și
prinzi rădăcini, unde stai de
vorbă cu întreg universul și
te încarci cu energia lui,
unde soarele-și plimbă
iubita printre norii jucăuși,
unde lumea asta atât de
neliniștită se întâlnește cu
cea de dincolo, împietrită în
zare, un pic mai încolo de
moară, unde linia orizontului
se pierde printre stele și
nopțile au parfum de iubire
visată, diminețile strălucesc
în boabe de rouă și zilele
se îmbracă cu parfum de
ghimbir, scorțișoară și
cuișoare, acrite cu zeamă de lămâie...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu