LeiMar (7)

A durat cam mult, nu-i așa? Cine n-a iubit așa cum am iubit și am fost iubită nu are cum să înțeleagă dorul meu! M-am luptat cu dorința asta imensă de a mă întoarce la Alint și m-am lovit de marea neputință a celor care pleacă într-o lume de unde nu se mai pot întoarce. Am ajuns într-o lume pe care odată, demult, înainte de a gusta din dulceața iubirii, mi-am dorit-o cu ardoare. Era lumea în care ajunseseră părinții mei și unde am ajuns și eu cu câteva luni în urmă. Rămăsesem cu povestea la seara aceea în care am dansat pentru tata. Deci, să reînnodăm firul poveștii închizând dorul într-o cămăruță!

Mama Lei crease atmosfera aceea plină de mister: pernele așezate într-un cerc cu deschidere mare, lămpile care împrăștiau o lumină difuză. Eu am intrat imediat ce muzica a început să-i învăluie cu acordurile ei. Eram îmbrăcată într-un costum verde ce-mi scotea în evidență ochii. Confecționat dintr-o mătase extrem de fină, acesta lăsa să se vadă foarte discret conturul trupului meu. Un trup tânăr ce abia își căpătase formele de femeie, fremătând de viață și debordând de veselie. Un trup ce se mișca armonios, unduindu-se lent sau alert, după cum îi dicta ritmul melodiei, un trup ce vibra în încercarea de a transmite și celorlalți chemarea muzicii și frumusețea ei. Ochii mei, ce se transformaseră în două smaralde strălucitoare, urmăreau cu privirea reacția tuturor. Pentru că se vedea încântare pe fețele lor mi-am executat dansul cu o măiestrie demnă de o dansatoare profesionistă. Mama Lei era mândră de mine și vedeam asta în ochii ei ce se umeziseră. Lacrimi de fericire se chinuiau să nu cadă în timp ce un zâmbet plin de mulțumire îi lumina fața. Mama și frățiorii mei erau uimiți și băteau fericiți din palme, păstrând ritmul muzicii. Tata era atât de fericit! Reușisem să-l surprind plăcut și asta îmi dădea o încredere foarte mare în mine. Mi-am mutat privirea spre Alint, prietenul meu drag, să-i văd reacția. Am văzut un Alint pe care nu-l mai văzusem niciodată. Un tânăr ce mă privea fermecat, de parcă atunci mă vedea pentru prima dată. Ochii lui căprui erau încântați de dansul meu ademenitor, unduitor! În clipa când privirile noastre s-au întâlnit timpul parcă s-a oprit și nu mai exista nimeni în jurul nostru. Eram doar noi doi! Dansul meu, care se vroia un dans pentru tatăl meu, se transformase într-un dans pentru Alint. Un dans ce ne învăluia în mister și ne dezvăluia în iubire. Un dans în care el mă vedea pentru prima dată femeie ( la șaisprezece ani, deși ai un trup de femeie, nu te poți numi așa, ești încă un copil), mă privea cu dorință și eu nu înțelegeam nimic dar știam că e bine, simțeam o căldură plăcută venind dinspre el, simțeam fiorii ce-mi străbăteau corpul dar știam că tot ce vine de la Alint nu poate să-mi facă rău. Era bine! Foarte bine!

Muzica s-a oprit, dansul s-a sfârșit, aplauzele au fost culese! I-am mulțumit mamei Lei pentru răbdarea ei, l-am îmbrățișat pe tata care m-a sărutat pe frunte și mi-a spus:

-Sunt mândru de tine Rază! Mi-ai demonstrat că poți să faci ceea ce-ți propui  chiar dacă trebuie să muncești mult pentru asta! Ești fiica pe care și-ar dori-o orice tată din lumea asta!

Pentru mine, cuvintele tatei au însemnat extrem de mult (mi le-am amintit în fiecare zi neagră care a urmat după plecarea lor)! În bucuria generală care a urmat, se părea că nimeni nu observase schimbul de priviri dintre mine și Alint, dar tatei nu-i scăpa nimic și, în seara aceea, l-a luat pe Alin deoparte și i-a spus:

-Am văzut cum o priveai! Las-o să-și termine studiile, e doar un copil, mulțumește-te să fii prietenul ei, ca și până acum! Când se va maturiza și va ști să înțeleagă sentimentele și trăirile generate de iubire, eu vă dau binecuvântarea! Las-o să se bucure de inocența vârstei și bucură-te împreună cu ea de prietenia asta frumoasă care vă leagă! Este timp pentru iubire Alin!

-Nu va ști cât de mult o iubesc până în ziua când va împlini optsprezece ani! Mă voi strădui să nu observe, știți că îmi va fi greu! Dar așa va fi! Uitați-vă la ea! E atât de încântată și de fericită! Și, oricum, n-ar înțelege nimic acum! Vom rămâne prieteni! i-a spus el tatei.  Probabil că discuția lor ar fi continuat dacă nu aș fi mers eu acolo. Pusesem iar muzica să cânte, i-am atras pe toți în dansul meu, le-am arătat mișcările și m-am îndreptat spre tata spunându-i:

-Astăzi, tații învață să danseze belly dance! L-am tras ușor în cercul în care au început cu toții să danseze și am început să-i arăt mișcările. M-am uitat înspre Alin și i-am spus:

-Hei! Și prietenii învață! Hai la dans Alint!

Eram atât de veselă, atât de gălăgioasă, atât de exuberantă! Nu mă putea refuza nimeni! Tata obișnuia să spună că eu eram viață, o rază de soare ce încălzea chiar și cel mai rece loc de pe Pământ. Și nu poți refuza căldura unei raze nu-i așa?