LeiMar (23)

Să nu vă așteptați să găsiți aici termeni medicali și alte detalii „tehnice”. Permiteți-mi să fiu egoistă și să vă povestesc doar stările mele sufletești, felul în care am hotărât eu să mă lupt cu boala aceasta cruntă. Ea nu vine să te întrebe dacă ești copil, tânăr sau bătrân, dacă ai vise sau coșmaruri, dacă ești frumos sau urât, dacă ești analfabet, ai studii medii sau ești un geniu, dacă ești deștept sau ești un idiot. Te lovește și te macină foarte rapid atacându-te atât fizic cât și psihic. Stai cu moartea atârnată la gâtul tău ca un colier mișcător ce abia așteaptă să te strângă cât mai puternic și să te lase fără suflare. Am început să-i simt strânsoarea chiar din ziua când am primit diagnosticul. Obișnuiam să-i împărtășesc lui Alint toate gândurile mele și toate frământările dar, din ziua aceea, am hotărât că nu voi adăuga tornada ce-mi răvășise trupul și mintea la furtunile ce se iscaseră în sufletul lui. Nu știu dacă a fost cea mai înțeleaptă alegere dar a fost alegerea mea.

Mi-a fost atât de greu să-i spun lui buni, draga de ea. Când am ajuns acasă am găsit-o foarte îngrijorată. M-a condus în dormitor și mi-a spus:

-O să stai în pat până îți trece răceala! O să aibă grijă buni să te faci bine!

-Da buni! i-am spus. Dar nu vrei să stai un pic lângă mine? Să vorbim amândouă? Să-mi pun capul la tine în poală. Tu să îmi mângâi părul, așa cum făcea mama. Mi-e dor de ea, buni! Vreau să-i spun că mă doare sufletul. M-am uitat în ochii ei și am întrebat-o:

-Buni vrei să fii azi mama mea?

-Ce e cu tine puiule drag? m-a întrebat ea în timp ce se așezase în pat , capul meu se odihnea în poala ei și mâna ei trecea tremurândă peste părul meu.

-Buni, tu știi că sunt bolnavă.

-Da pui, dar îți face buni o supă de pasăre și te întremezi imediat. Scăpăm noi de răceală, nu-ți face griji.

-Buni, te rog, ascultă-mă! Nu e doar o răceală. Sunt foarte bolnavă! Am leucemie.

-Nu știu eu ce boală e asta, dar supa mea de pui nu dă greș niciodată! O să vezi!

-Buni, bătrânica mea dragă, dacă boala asta s-ar vindeca așa, ce bine ar fi! Leucemia e cancer buni!

La auzul cuvântului „cancer”, mâna ei s-a oprit din mângâiere și i-am simțit trupul cum se cutremură, apoi a stat nemișcată și a întrebat:

-Cum să ai cancer? Să nu glumești cu mine Leila Maria! (răul era făcut! Buni deja intrase în starea de neliniște: îmi spusese numele întreg)

-Buni, cu astfel de lucruri nu se glumește! Strânge-mă în brațe, te rog, am nevoie de tine acum! Doamne, cât de mult îmi lipsește mama!

Buni m-a strâns în brațe atât de puternic (n-am știut că are atâta forță) și mi-a spus printre lacrimi:

-Adună-te pui! Tu ești Leila Maria! Ești puternică! Așa te știu eu! Nu o să te doboare boala asta! Sunt mulți doctori acum, o să-ți găsești leacul! O să mergi cu Alin, cu David și cu Alex pe la toți doctorii, auzi? Să nu te dai bătută! Mâna ei începuse să-mi mângâie iar părul și lacrimile ei îmi udau obrazul. Am adormit în poala ei și îi auzeam, ca prin vis, rugăciunile spuse printre lacrimi:

-Doamne, Tu, care ești peste tot și toate, fă-o bine! Să nu mi-o iei și pe ea!

Și trupul i se cutremura plângând.

Așa ne-au găsit băieții când s-au întors acasă. Eu dormeam în poala ei și ea mă mângâia, aproape mecanic. Amândouă aveam fețele scăldate în lacrimi.

Ei începuseră deja să facă demersurile, și-au făcut analize pentru compatibilitate în vederea transplantului. Sunaseră și la clinica din Israel. Nu era timp de pierdut. Trebuia să plecăm pregătiți, boala era foarte agresivă și orice oră pierdută diminua șansele de vindecare.