Ãi tsânea ocljilji sumu
Peanili greali mulidã.
Soarlji nu-s videa tru elji,
Mutrita zghilea di dureari,
Urecljilji-s chirurâ tru neguri,
Nu avdza sh nu dukea.
Unâ cicmacã s-discljisi
S-ãu angljitâ agiunã.
Ploaia nu mata yinea,
Mashi bumbunidza
Sh ascapira ti puvrii.
(Cari s-ãu achicâsea sh pi ljea?)
Easti sirinu sh mashi puilji
Gioacâ nistrimuxitsi,
Sh-facu harauã zurleascã,
Azboairâ di-aclo-clo
Sh-adarã cuibari ditu
Yisi dizmãlãrati...
( câtu va-s tsânâ eali?)
Vimtulu bati cu tutã putearea
Lui di prici ayrã sh...
Tsi s-vedzâ?
Aslana nu mai easti aslanâ!!!
Easti unâ mâratâ
Câtsâlushâ chirutâ
La poarta vrearielji.
O pânză de păianjen
îi ține ochii ostatici
sub pleoapele ca plumbul.
Soarele nu se mai reflectă-n ei,
privirea urlă de durere,
urechile-s pierdute-n ceață,
nu aud și nu simt vibrațiile.
Un labirint se deschide larg
pentru a o înghiți flămând,
ploaia nu mai vrea să vină.
A făcut grevă tunând și
fulgerând amenințător.
Cine s-o mai înțeleagă și pe ea?
E senin și doar păsările
nuntesc fără restricții.
Cântă într-o veselie deprimantă,
zboară de colo colo,
construiesc cuiburi din
vise destrămate.
(ce rezistență-or avea?)
Vântul suflă cu toată puterea
lui de fiară dezlănțuită și...
Ce să vezi?
Leoaica nu mai e felină.
E doar o cățelușă
abandonată
la poarta iubirii...
